Sfera

Liber. Nu ma simtisem niciodata mai liber decat in momentul plonjonului in abisul negru din jurul acelei capsule de sticla. Cadeam, zburam, inotam. Eram o creatura speriata ce stia doar ca trebuie sa se indeparteze cat mai repede, sa dispara, inainte ca ei sa-i descopere lipsa.

Atunci au trimis dupa mine. Îi simteam adulmecandu-ma, apropiindu-se tot mai mult si oricat de tare incercam sa ma indepartez, ei aproape imi suflau in ceafa. Dansam cu totii in jurul sferei, ca niste fluturi de noapte atrasi intr-un dans al mortii de catre frumusetea incandescenta a unei lampi. Dar el a pus capat jocului.

Prins. Tot ce stiu e ca acum imi doresc sa apar sfera cu orice pret. De ce aceste maini lungi, firave cu care tastez asa usor, imi sunt totusi straine? De ce ma tem de ochii verzi care ma privesc din oglinda?

Sfera se cutremura. Sunt lasat in intuneric, insa stiu ce urmeaza. Suntem hartuiti in fiecare seara, chiar inainte ca uriasa structura de sticla sa adoarma. Din fericire, e seara mea libera asa ca voi continua sa scriu, asteptand ca lumina sa revina.  La fel ca umbrele in fata carora sunt pus sa apar sfera, umbrele aruncate de lumina laptopului, imi dau un sentiment de neliniste, si de aceea ochii imi sunt pierduti in adancimile luminoase ale ecranului. De obicei, totul revine la normal, inainte ca bateria sa cedeze.

Al doilea cutremur ma ia prin surprindere. Simt cum totul in jurul meu incepe sa rezoneze cu acest flux de energie. Aud valuri in departare care se apropie, patrund in interiorul uriasului ou de sticla, iau calea grinzilor metalice si ma gasesc, patrunzandu-ma, facandu-mi oasele sa tremure stins. Actul involuntar al respiratiei se pierde brusc, iar eu ma vad nevoit sa imi gandesc fiecare gura de aer luata.  Picuri de transpiratie imi invadeaza pielea, lasand dare de gheata care taie adanc, dincolo de piele. Spusele unui personaj de mult uitat, incep sa prinda din nou viata in mintea mea paralizata de frica...

“Frica taie mai adanc ca sabiile”